Anxietatea de separare

Criteriile de diagnostic:

A. Anxietate excesivă şi inadecvată evolutiv referitoare la separarea de casă sau de cei de care individul este ataşat, evidenţiată prin trei (sau mai multe) din următoarele:

(1) detresă excesivă recurentă când survine sau este anticipată separarea de casă sau de persoanele de ataşament major;

(2) teamă excesivă şi persistentă în legătură cu pierderea sau posibila vătămare care s-ar putea întâmpla persoanelor de ataşament major;

(3) teama excesivă şi persistentă că un eveniment nefericit va duce la separarea de o persoană de ataşament major (ex a fi pierdut ori a fi răpit);

(4) opoziţie sau refuz persistent»de a merge la şcoală sau în altă parte din cauza fricii de separare;

(5) teamă sau opoziţie excesivă şi persistentă ia a rămâne acasă, singur sau fără persoanele de ataşament major, ori în alte situaţii, fără adulţi importanţi;

(6) opoziţie sau refuz persistent de a merge la culcare, fără să fie alături o persoană de ataşament major orhde a adormi departe de casă;

(7)coşmaruri repetate implicând tema separării;

(8) acuzarea repetată de simptome somatice (cum ar fi :de durerile de cap, durerile de stomac, greaţa sau voma) când survine sau-este anticipată; separarea de persoanele de ataşament major.

B. Durata perturbării este de cel puţin 4 săptămâni;

C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.

D. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea socială, şcolară, profesională sau în alte. domenii de funcţionare importante.

E. Perturbarea nu survine, exclusiv în cursul, unei tulburări ;de dezvoltare pervasivă, al schizofreniei ori alaltei tulburări psihotice şi, la, adolescenţi şi la adulţi, nu este justificată mai bine de panica cu agorafobie.

Copiii cu anxietate de separare tind a proveni din familii strâns unite. Când sunt separaţi de casă sau de persoanele de ataşament major, ei pot prezenta în mod recurent izolare socială, apatie, tristeţe ori dificultate în concentrare în activitate sau în joc. în funcţie de etatea lor, indivizii pot avea frici de animale de monştri, de întuneric, de bandiţi, de hoţi, de răpitorii de copii, de accidente de circulaţie, de călătorii cu avionul ori de alte situaţii care sunt percepute ca prezentând un pericol pentru integritatea familiei sau a lor înşişi. Sunt comune preocupările în legătură cu moartea şi cu faptul de a muri. Refuzul de a merge la şcoală poate duce la dificultăţi şcolare şi la evitare socială. Copiii se pot plânge de faptul că nimeni nu-i iubeşte şi nu are grijă de ei, şi că doresc sa fie morţi. Când sunt extrem de tulburaţi de,eventualitatea separării, pot deveni coleroşi sau, ocazional, lovesc cu pumnii pe cel care forţează separarea. Când sunt singuri, în special seara, copiii mici relatează experienţe perceptive insolite (ex.văd oameni apărând în camera lor, creaturi oribile repezindu-se la ei, simt ochi care-i privesc). Copiii cu această tulburare sunt descrişi adesea ca pretenţioşi, intrusivi şi necesitând permanent atenţie. Cererile excesive ale copilului devin adesea o sursă de frustrare parentală, ducând la resentimente şi conflicte în familie. Uneori copiii cu această tulburare sunt descrişi ca fiind extrem de conştiincioşi, complianţi, dornici să placa. Copiii pot avea diverse acuze somatice care duc la examinări somatice si proceduri medicale. Dispoziţia depresivă este frecvent prezentă şi poate deveni persistenta cu timpul, justificând un diagnostic adiţional de tulburare distimică sau de tulburare depresivă majoră. Tulburarea poate precede apariţia panicii cu agorafobie.

Anxietatea de separare poate apare după unele evenimente stresante (de ex., moartea unei rude sau a unui animal favorit, maladia unui copil sau a unei rude, schimbarea şcolii, mutarea într-un cartier nou sau imigrarea). Debutul poate avea loc încă din perioada preşcolară, dar poate surveni oricând înainte de etatea de 18 ani, însă debutul după adolescenţă este rar. De regulă, există perioade de exacerbare şi de remisiune. în unele cazuri, atât anxietatea în legătură cu o posibilă separare, cât şi evitarea situaţiilor implicând separarea (a merge mai departe la colegiu) pot persista timp de mai mulţi ani.