includ encoprezisul şi enurezisul.
Encoprezisul
Criterii de diagnostic:
A. Eliminarea repetată de fecale în locuri inadecvate (ex.în pantaloni ori pe jos), fie că este involuntară sau intenţională.
B. Un astfel de eveniment cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni.
C. Etatea cronologică este de cel puţin 4 ani (sau nivelul de dezvoltare echivalent).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fizilogice directe ale unei substanţe (ex., laxativelor) ori unei condiţii medicale generale, exceptând căzu! unui mecanism care implică constipaţia
Encoprezisul nu se diagnostichează până ce copilul nu a atins etatea cronologică de cel puţin 4 ani (pentru copiii cu întârzieri în dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani). Antrenamentul inadecvat şi inconsecvent al mersului la toaletă şi stresul psihosocial ( ex. intrarea la şcoală sau naşterea unui frate) pot fi factori predispozanţi. Au fost descrise două tipuri de evoluţie: un tip „primar”, în care individul nu a stabilit niciodată continenţa de fecale, şi un tip „secundar”, în care perturbarea se dezvoltă după o perioadă de continenţa de fecale stabilită.
Encoprezisul poate persista cu exacerbări intermitente timp de ani.
Copilul cu encoprezis se simte adesea ruşinat şi poate dori să evite situaţiile care pot duce la punerea în dificultate (ex mersul în tabără ori la şcoală).
Severitatea deteriorării este în funcţie de efectul asupra stimei de sine a copilului, de gradul de ostracism social din partea egalilor, şi de indignarea, pedeapsa şi rejecţia din partea infirmierilor. Pătarea cu fecale poate fi deliberată sau accidentală, rezultând din încercarea copilului de a se curăţa de fecale sau de a ascunde fecalele eliminate involuntar. Când incontinenţa este clar deliberată, pot fi, de asemenea, prezente elemente ale tulburării opoziţionismul provocator sau ale tulburării de conduită. Mulţi copii cu encoprezis şi constipaţie cronică sunt enuretici şi pot avea asociate refluxul vezico-ureteral şi infecţii cronice ale tractului urinar care se pot remite cu tratament.
Enurezisului
Criterii de diagnostic:
A. Emisiune repetată de urină în pat sau în pantaloni (fie involuntar, fie intenţionat).
B. Comportamentul este semnificativ clinic, manjfestându-se printr-o frecvenţă de două ori pe .săptămâna, timp de cel puţin 3( luni consecutive, ori prin prezenţa unei detrese sau deteriorări semnificative clinic în domeniul social, şcolar (profesional) ori în alte domenii importante de funcţionare.
C. Etatea cronologică este de cel puţin 5 ani (sau nivelul de dezvoltare echivalent).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectului fiziologic direct al unei substanţe (ex un diuretic) ori unei condiţii medicale generale ( ex.diabet, spina bifida, epilepsie).
Subtipuri:
– Exclusiv nocturn. Acesta este subtipul cel mai comun şi este definit ca emisie de urină exclusiv în timpul somnului nocturn. Evenimentul enuretic survine de regulă în prima treime a nopţii. Ocazional, emisia de urină are loc în timpul stadiului de somn cu mişcări oculare rapide (REM), iar copilul îşi poate aminti un vis care implică actul micţiunii.
– Exclusiv diurn. Acest subtip este definit ca eliminare de urină în timpul orelor de vigilitate. Enurezisul diurn este mai frecvent la femei decât la bărbaţi şi este foarte rar după etatea de 9 ani. Indivizii cu enurezis diurn pot fi împărţiţi în două grupe.Un grup cu „incontinenţă compulsivă „are enurezis caracterizat prin simptome de incitaţie bruscă şi instabilitate a detrusorului la cistometrie. Alt grup, cu „evacuare amânată ” amână în mod conştient impulsiunile de a urina pană rezultă incontinenţa, cu amânări datorate uneori refuzului de a utiliza toaleta din cauza anxietăţii sociale sau a unei preocupări în legătură cu şcoala sau cu activitatea de joc. Acest ultim grup are un procent mare de simptome de comportament disruptiv.
Evenimentul enuretic survine cel mai frecvent la începutul după amiezii, în zilele de şcoală.
– Nocturn şi diurn. Acest subtip este definit ca o combinaţie a celor două subtipuri de mai sus
Au fost descrise două tipuri de evoluţie pentru enurezis: un tip „primar”, în care individul nu a avut niciodată stabilită continenţa urinară şi un tip „secundar”, în care perturbarea se dezvoltă după o perioadă de continenţa urinară stabilită.
Prin definiţie, enurezisul primar începe la etatea 5 ani. Cea mai comună perioadă pentru debutul enurezisului secundar este cea dintre etăţile de 5 şi 8 ani, dar acesta poate,surveni oricând. După etatea de 5 ani, procentul de remisiune spontană este cuprins între 5% şi 10% pe an. Cei mai mulţi copii cu tulburarea devin continenţi la adolescenţă, dar în aproximativ 1% din cazuri tulburarea se continuă în perioada adultă.
Sorry, the comment form is closed at this time.