Tulburările de comunicare

Sunt caracterizate prin dificultăţi în vorbire sau limbaj, şi includ tulburarea de limbaj expresiv, tulburarea mixtă de limbaj receptiv şi expresiv, tulburarea fonologiei, balbismul

Tulburarea de Limbaj Expresiv

Criterii de diagnostic:

1. Scorurile obţinute ia măsurările standardizate ale dezvoltării limbajului expresiv administrate individual sunt substanţial sub cele obţinute la măsurările standardizate ale capacităţii intelectuale nonverbale şi dezvoltării limbajului receptiv. Perturbarea se poate manifesta clinic prin simptome care includ faptul de a avea un vocabular considerabil redus, de a face erori în conjugarea verbelor ori de a avea dificultăţi în evocarea cuvintelor sau în crearea de propoziţiuni de lungime sau complexitate corespunzătoare dezvoltării.
2. Dificultăţile în limbajul expresiv interferează cu performanţa şcolară sau profesională ori cu comunicarea socială.
3. Nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea mixtă de limbaj expresiv şi receptiv sau pentru o tulburare de dezvoltare pervasivă.
4. Dacă este prezentă retardarea mentală, un deficit verbomotor sau senzorial ori deprivarea ambientală dificultăţile de limbaj sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme.

Elementele lingvistice ale tulburării variază în funcţie de severitatea sa şi de etatea copilului. Ele includ un debit verbal redus, vocabular redus, dificultăţi în achiziţionarea de cuvinte noi, în reperarea cuvintelor sau erori de vocabular, propoziţiuni scurte, structuri gramaticale simplificate, varietăţi reduse de structuri gramaticale (forme verbale), varietăţi reduse de tipuri de propoziţiuni (propoziţiuni imperative, interogative), omisiuni ale părţilor decisive ale frazelor, utilizarea unei ordini insolite a cuvintelor şi ritm lent de dezvoltare a limbajului. Tulburarea de limbaj expresiv poate fi căpătată sau de dezvoltare. In tipul căpătat, deteriorarea în limbajul expresiv survine după o perioadă de dezvoltare normală, în tipul de dezvoltare, există o deteriorare în limbajul expresiv care nu este asociată cu o afecţiune neurologică postnatală de origine cunoscută. Copiii cu acest tip de tulburare încep să vorbească adesea târziu şi trec mai lent prin diversele stadii de dezvoltare a limbajului expresiv.

La copii sub 3 ani, întârzierile în limbaj sunt foarte frecvente, survenind în 10-15% dintre copii. La etatea şcolară estimările prevalentei merg de la 3% la 7%. Tipul de dezvoltare este mai frecvent decât cel căpătat.

Majoritatea copiilor cu acesta tulburare se ameliorează substanţial, însă într-un mic procent dificultăţile persistă şi în perioada adultă.

In alte cazuri poate exista un deficit progresiv.

Tulburarea Mixtă de Limbaj Expresiv şi Receptiv

Criterii de diagnostic:

1. Scorurile obţinute printr-o baterie de măsurări standardizate administrate individual ale dezvoltării limbajului receptiv cît şi expresiv sunt substanţial sub cele obţinute la măsurările standardizate ale capacităţii intelectuale nonverbale. Simptomele includ pe cele pentru tulburarea de limbaj expresiv, precum şi dificultatea în înţelegerea cuvintelor, propoziţiunilor ori a unor tipuri specifice de cuvinte, cum sunt termenii spaţiali.
2. Dificultăţile în limbajul receptiv şi expresiv interferează semnificativ cu performanţa şcolară sau profesională ori cu comunicarea socială.
3. Nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea de dezvoltare pervasivă.
4. Dacă. este prezentă retardarea mentală, un deficit verbomotor sau senzorial ori deprivarea ambientală, dificultăţile de limbaj sunt în exces în raport cu cele asociate cu aceste probleme.

Un individ cu această tulburare are dificultăţile asociate cu tulburarea limbajului expresiv şi are dificultăţi în dezvoltarea limbajului receptiv ( dificultăţi în înţelegerea cuvintelor, propoziţiunilor ori a anumitor tipuri de cuvinte, în cazurile uşoare, pot exista dificultăţi numai în înţelegerea anumitor tipuri de cuvinte (a termenilor spaţiali) sau a anumitor specificaţii (a maximelor „dacă-atunci”) în cazurile mai severe, pot exista incapacităţi multiple care includ incapacitatea de a înţelege vocabularul de bază sau propoziţiunile simple, şi deficite în diverse domenii ale procesării auditive (discriminarea sunetelor, asocierea de sunete şi simboluri, conservarea, evocarea şi secvenţierea).

Tulburarea mixtă de limbaj expresiv şi receptiv poate fi, fie căpătată, fie de dezvoltare. In tipul căpătat, deteriorarea în limbajul survine după o perioadă de dezvoltare normală, ca rezultat al unei condiţii neurologice sau al unei alte condiţii medicale generale (encefalită, traumatism cranian, iradiere). în tipul de dezvoltare există o deteriorare în limbajul, care nu este asociată cu o leziune neurologică de origine cunoscută,  caracterizat printr-un ritm lent de dezvoltare a limbajului, în care vorbitul începe târziu şi avansează lent prin stadiile de dezvoltare a limbajului.

Deficitul de înţelegere este elementul principal care diferenţiază această tulburare de tulburarea de limbaj expresiv, iar aceasta poate varia în funcţie de severitatea tulburării şi etatea copilului. Deteriorările în înţelegerea limbajului pot fi mai puţin evidente decât cele în producerea limbajului, deoarece ele nu sunt tot atât de uşor de sesizat de către observator şi pot apare numai la o evaluare formală. Copilul poate părea, că nu aude, că este confuz sau că nu acordă atenţie când i se vorbeşte, poate efectua incorect comenzile ori să nu le efectueze, şi să dea răspunsuri inadecvate la întrebări. Copilul poate fi extrem de tăcut sau, din contra, foarte vorbăreţ. Aptitudinile conversaţionale (schimbarea, menţinerea subiectului discuţiei) sunt adesea foarte reduse sau inadecvate.

Ameliorarea clinică în aptitudinile de limbaj este uneori completă, pe când în alte cazuri recuperarea poate fi incompletă sau deficitul poate progresa. Copiii cu forme mai severe vor dezvolta probabil tulburări de învăţare.

Tulburarea Fonologică (Tulb de Dezvoltare a Articulării)

Criterii de diagnostic:

1. Incapacitatea de a utiliza sunetele vorbirii expectate evolutiv, care sunt corespunzătoare pentru etatea şi dialectul copilului (de ex. erori în producerea, uzul, reprezentarea sau organizarea sunetelor, cum ar fi, substituirile unui sunet cu altul (utilizează sunetul /t/ în loc de sunetul Ikf) ori omisiuni de sunete, cum ar fi consonantele finale), dar nu se limitează la acestea.
2. Dificultăţile în producerea sunetelor interferează cu performanţa şcolară sau profesională ori cu comunicarea socială.
3. Dacă este prezentă retardarea mentală, un deficit verbomotor sau senzorial ori deprivarea ambientală, dificultăţile în vorbire sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme.

Tulburarea fonologică include erori în producţia fonologică (adică în articulare), care implică incapacitatea de a emite corect sunetele vorbirii şi formele bazate cognitiv ale problemelor fonologice care implică un deficit în clasificarea sunetelor vorbirii (de ex. dificultate în a alege care sunete în limbaj fac să se diferenţieze sensul). Severitatea merge de la un foarte redus sau de la nici un efect asupra inteligibilităţii vorbirii până la o vorbire complet ininteligibilă. Omisiunile de sunete sunt de regulă văzute ca mai severe decât sunt substituirile de sunete, care în schimb sunt mai severe decât distorsiunile de sunete. Sunetele cel mai frecvent articulate eronat sunt cele căpătate mai târziu în cursul dezvoltării (1, r, s, z, th, eh), dar la indivizii mai tineri (copiii mai mici) sau mai sever afectaţi, şi consoanele şi vocalele care se dezvoltă mai precoce pot fi, de asemenea, afectate. Lispingul (adică articularea defectuoasă a sibilantelor) este extrem de comun. Tulburarea fonologică poate implica, de asemenea, erori în selectarea şi ordonarea sunetelor în silabe şi cuvinte (de ex. în engleză aks în loc de ask).

Evoluţia tulburării este variabilă, depinzând de cauzele asociate şi de severitate. La copii cu probleme fonologice uşoare spre moderate nedatorate unei condiţii medicale generale aproape trei sferturi prezintă o normalizare spontană la etatea de 6 ani.

Balbismul

Criterii de diagnostic:

1. Perturbare în fluenţa normală şi în timpul de structurare a vorbirii (inadecvat pentru etatea individului caracterizată prin apariţia frecventă a unuia sau a mai multora dintre următoarele:
   1. repetiţii de sunete şi silabe;
   2. prelungirea sunetelor;
   3. interjecţii;
   4. cuvinte întrerupte (ex pauze în cadrul unui cuvânt);
   5. blocaj audibil sau mut (pauze complete/incomplete în vorbire);
   6. circumlocuţiuni (substituiri de cuvinte pentru a evita cuvintele problematice);
   7. cuvinte produse cu un exces de tensiune fizică;
   8. repetarea unor întregi cuvinte monosilabice (ex eu, eu, eu, îl văd).
2. Perturbarea în fluenţă interferează cu performanţa şcolară sau profesională ori cu comunicarea.
3. Dacă este prezent un deficit verbomotor sau senzorial, dificultăţile în vorbire sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme.

Intensitatea perturbării variază de la o situaţie la alta şi adesea este mai severă când există o presiune specială de a comunica (de ex., prezentarea unui referat la şcoală, intervievarea pentru angajarea într-un serviciu). Balbismul este adesea absent în cursul lecturii orale, al cântatului ori al vorbitului cu obiecte inanimate sau cu animalele favorite.

La începutul vorbitorul poate să nu fie conştient de problemă, însă conştientizarea şi anticiparea anxioasă a problemei pot apare mai târziu. Vorbitorul poate încerca să evite bâlbâială prin mecanisme lingvistice (modificarea ritmului vorbirii, evitarea anumitor situaţii speciale de a vorbi, ori evitarea anumitor cuvinte sau sunete). Balbismul poate fi acompaniat de mişcări motorii (clipit, ticuri, tremor al buzelor sau al feţii, nutaţia (clătinarea) capului, mişcări respiratorii, strângerea pumnilor). Stresul sau anxietatea exacerbează balbismul. Deteriorarea funcţionării sociale poate rezulta din anxietatea asociată, din frustrare ori din stima de sine scăzută. La adulţi, balbismul poate limita alegerea profesiei sau avansarea.

Evoluţie

Studiile retrospective pe indivizii cu balbism descriu un debut tipic între etăţile de 2 şi 7 ani In 98% din cazuri debutul survine înainte de etatea de 10 ani. De regula, perturbarea începe gradual, cu repetarea consoanelor iniţiale, a primelor cuvinte ale unei expresii ori a cuvintelor lungi. în general, copilul nu este conştient de balbism.

Pe măsura ce tulburarea progresează însă, evoluţia prezintă ameliorări şi agravări. Disfluenţele devin mai frecvente, iar balbismul survine la pronunţia celor mai semnificative cuvinte sau expresii. Pe măsură ce copilul devine conştient de dificultatea în. vorbire, pot apare mecanisme de evitare a disfluenţelor şi răspunsuri emoţionale. Cercetările sugerează că un anumit procent se recuperează, estimările mergând de la 20% până la 80%. Unii indivizi cu balbism se recuperează spontan, de regulă înainte de etatea de 16 ani.

Studiile familiale şi pe gemeni oferă proba certă a unui factor genetic în etiologia balbismului. Prezenţa unei tulburări fonologice ori a tipului de dezvoltare al tulburării de limbaj expresiv sau a unui istoric familial al acestora, creşte probabilitatea balbismului. Riscul de balbism printre rudele biologice de gradul I este de trei ori mai mare decât riscul în populaţia generală, Pentru bărbaţii cu istoric de balbism, aprox 10% dintre fiicele şi 20% dintre fiii lor se vor bâlbâi.